Ce spun artiștii

 

Kompus reunește artiști din generații diferite, uniți de experiența formării alături de profesorul George Moscal. Dincolo de apartenența la aceeași comunitate, fiecare artist își construiește propriul parcurs, explorând teme, tehnici și direcții vizuale care îi reflectă preocupările și perspectiva asupra lumii.

Am stat de vorbă cu șase artiști, foști și actuali studenți ai profesorului George Moscal, pentru a afla ce înseamnă Kompus pentru ei, ce îi aduce înapoi în acest proiect și cum s-a transformat relația lor cu arta de-a lungul timpului. I-am întrebat despre începuturile lor, despre practicile și preocupările artistice care îi definesc astăzi, dar și despre motivațiile, întrebările și experiențele care îi fac să continue pe acest drum.

 

Adnana Grecu își privește lucrările asemenea unor pagini de jurnal. Sunt formate din amintiri, locuri și sentimente care au fost și, poate, încă sunt prezente în viața sa. Deși îi este dificil, alege să facă acest „jurnal” public. Lucrările îi poartă cele mai mari dezamăgiri, pierderi, bucurii și chiar iubiri. Fiecare poartă o încărcătură emoțională puternică, provenită din experiența sa anterioară. Personajele prezente joacă rolul persoanelor din viața sa. Acțiunile redau momente care s-au întâmplat, se întâmplă sau speră că se vor întâmpla. Poartă sentimente puternice de iubire care vin acompaniate de dorință, pierdere, dor, furie și extaz.

@adnanagrecu

 

Ana Guță trăiește și își desfășoară activitatea artistică în București. Este absolventă a programelor de licență și masterat în pictură în cadrul Universității Naționale de Artă București. Este preocupată de modul în care elementele limbajului vizual pot avea corespondente directe în mecanismele interne de funcționare a conștiinței și cum studiul acestui parcurs generează o intuiție a unor imagini interne.

@anamariaguta1

 

Oana Haralam este în prezent studentă în cadrul Universității Naționale de Artă din București. Practica artistei se construiește la intersecția dintre pictură și experimentul textil. Procesul pornește adesea de la pictura în acrilic pe pânză, peste care intervine ulterior prin cusături realizate la mașină. Imaginea finală este prezentată pe reversul pânzei, această inversare permițând apariția unei imagini mai puțin controlate.

@oanaharalam

 

Cătălina Elena Nistor este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat studiile de licență și master în specializarea pictură la Universitatea Națională de Arte din București. Aceasta folosește focul ca element central, prin tehnica arderii prenadezului pe pânză. Fiecare lucrare este o provocare, un dialog între intenție și imprevizibil. Cătălina consideră că arta este un mod de a surprinde esența haotică, frumoasă și uneori dureroasă a lumii.

@catalina.nistor3

 

Bogdan Sassu este un artist atras de filosofie, de om, de relațiile omului cu mediul înconjurător și de modul prin care semnele vizuale creează sensuri în privitor. Acesta este interesat de crearea de lucrări figurative cu înțelesuri deschise și interpretative; să creeze o oglindă în care privitorul să-și descarce propriul bagaj de experiențe. Prin noua sa serie de lucrări, artistul analizează şi recontextualizează semne marcante ale perioadei de tranziţie a anilor ʼ90 din România. Acestea sunt suprapuse cu elemente naturale, ce pot semnifica impactul ecologic uman al perioadei contemporane.

@sassbd

 

Mihai „Mișu” Stanciu: În urma îndeplinirii parcursului academic, propria sa viziune creativă s-a maturizat către un studiu al individului și al comportamentului său. Un studiu, de suprafață s-ar putea spune, ce evită clișeul psihanalitic și se rezumă la activitatea directă la care se supune individul, fără o clară corelație logică asupra comportamentului său. Un studiu subliniat în proporții foarte mari prin desen, tratat ca un instantaneu de film, ce blochează subiectul în viziunea privitorului.

@m.m.stanciu

Cum ai descrie perioada artistică pe care o traversezi în prezent? Ce te preocupă în lucrările pe care le faci în ultima vreme?

• Adnana: Îmi este greu să descriu perioada artistică pe care o traversez în prezent. Am realizat că am libertate să creez și să simt ce vreau. Dar dacă simt și creez haotic?

Această perioadă este destinată căutării a ceea ce sunt și ceea ce vreau să fac. Lucrările pe care le creez poartă confuzie, iubire, tristețe, vinovăție, regret și toate trăirile unui tânăr la început de drum.

Personajele prezente în lucrări au un impact emoțional pentru mine. Au însemnat, înseamnă și vor însemna mereu ceva în viața mea.

În această perioadă încerc și tehnici de lucru noi. Caut ce și cum iubesc cu adevărat.

• Ana: Simt că mă aflu într-o etapă de cercetare, de acumulare, de reflecție mai mult decât orice altceva. Am niște frânturi de puncte de plecare cărora le dau curs mai mult în modul în care vreau să îmi trăiesc viața de zi cu zi, cu ce sau cu cine vreau să mă înconjor, ce vreau să văd în jurul meu etc. Pe scurt, o perioadă care e mai mult despre autocunoaștere și identitate; cine sunt în afara structurii pe care mi-a dat-o până acum facultatea și ce e, de fapt, important pentru mine ca artist?
• Oana: Aș descrie perioada artistică pe care o traversez în prezent ca pe una de tranziție, în care încerc să îmi extind limbajul vizual, fără să mă limitez la un anumit mediu sau la o formulă de lucru prestabilită. Consider că acest proces de experimentare contribuie la conturarea treptată a unei direcții artistice personale.
• Cătălina: Simt că traversez o perioadă în care mă preocupă din ce în ce mai mult materia și transformarea ei. În lucrările recente folosesc focul ca instrument de intervenție asupra pânzei, alături de diferite materiale și de arderea prenadezului. Focul nu este pentru mine doar un procedeu tehnic prin care obțin o anumită textură, ci este parte din procesul de construire a imaginii. Mă interesează foarte mult ceea ce se întâmplă atunci când materia este supusă unei transformări pe care nu o pot controla în totalitate. Focul produce accidente, urme, topiri, înnegriri, deformări și suprafețe care nu pot fi reproduse identic. Există întotdeauna un dialog între ceea ce intenționez să fac și ceea ce se întâmplă efectiv cu materialul.
• În acest moment mă preocupă tocmai această relație dintre control și imprevizibil, dintre construcție și distrugere. Pânza devine un teritoriu asupra căruia nu doar adaug, ci și modific, ard, consum și reconstruiesc.
• Bogdan: Ca ansamblu, perioada artistică pe care o traversez în prezent este o continuare a proiectului meu doctoral (Tutti Frutti – O serie de lucrări pornind de la un studiu al simbolurilor și a tehnicilor de apropriere din pictura română contemporană). Întâmplător, pornește de la lucrările despre ruine ale lui Anselm Kiefer, în care acestea nu sunt văzute ca sfârșitul unei istorii (cercetat într-o analiză a analiză a generației optzeciste de artiști români, și posibile influențe internaționale). Această idee de ruină și a unor așa-zise idealuri autoritare este suprapusă cu „ruinele” sistemului comunist din România. Preocupările mele despre ecologie (antropocen) și experiența mea crescând în România în perioada de tranziție postdecembristă, devin subiectul principal al lucrărilor mele actuale. Prin recontextualizarea de diferite imagini pe care le consider marcante sau recognoscibile pentru perioada postcomunistă, anii 1990 (multe prezente și astăzi), și suprapunerea lor cu elemente botanice specifice României (plante și fructe care sunt istoric legate de România, dar și specii noi care reușesc să-și facă loc în peisajul autohton abia recent), sper să pun sub semnul întrebării atât idea schimbărilor climaterice, cât și trecutul autoritar al României.
• Mișu: Într-o perioadă de maturizare a expresiei plastice, subiectul principal pe care tot insist de când mi-am susținut disertația este standardul masculin de a rezolva probleme, reprezentat prin luptători în mijlocul acțiunii.

 

Revii și anul acesta în cadrul Kompus. Ce te-a făcut să vrei să participi din nou?

• Adnana: Edițiile anuale ale expoziției Kompus reprezintă un mod de a-mi observa evoluția tehnică, conceptuală și emoțională. Este ca un album cu amintiri.

De asemenea, este ocazia perfectă de a vedea și evoluția colegilor cu care am început „cot la cot” acest drum frumos către maturizarea noastră artistică mentorată de domnul profesor George Moscal. În plus, este și un mod de a cere sfaturi și păreri de la persoana care ne-a ajutat să ne creăm propria viziune față de domeniul artistic, chiar și după absolvirea facultății.

• Ana: Mi se pare o experiență specială să văd cum evoluează proiectul de la an la an pentru că se țese o tapiserie complexă în jurul acestui dialog transgenerațional. E o măsură directă a modalităților în care se metamorfozează practica fiecărui participant de la an la an și simt că am acces la ceva ce, de obicei, ai ocazia să vezi doar în carierele artiștilor ”consacrați” asupra cărora există un interes instituțional sporit.
• Oana: Revenirea în cadrul Kompus vine din dorința de continuitate și de a consolida conexiunile dintre noi, construite în jurul unui reper comun, domnul profesor. Cred că astfel de inițiative creează un context valoros pentru dialog și schimb de perspective, iar faptul că ne reîntâlnim permite acestor legături să se dezvolte în mod firesc, de la un an la altul.
• Cătălina: Am vrut să-mi scot lucrarea din atelier și să o confrunt cu un spațiu și un public. Atelierul este locul în care lucrarea se naște, dar expoziția este locul în care ea începe să existe independent de mine. Mi se pare fascinant să văd cum este percepută o suprafață construită prin ardere și acumulare atunci când privitorul nu cunoaște procesul din spate. În plus, revenirea la Kompus este o formă de continuitate prin care îmi evaluez evoluția de la un an la altul.
• Bogdan: Revin anul acesta la Kompus pentru că mi se pare că este un spațiu în care pot să-mi testez idei de lucrări noi, dar și modalități noi de prezentare a acestora. Pentru mine, Kompus este un spațiu bun de experimentare, dar și de cunoaștere de artiști noi, sau deja cunoscuți, dar cu căutări noi. Mai mult, mă interesează participarea la Kompus și pentru experiența de a participa la dezvoltarea unei comunități artistice fluide și în creștere.
• Mișu: Faptul că această “anuală” devine o tradiție, în special pentru cadrele recurente ce s-au tot ocupat și prezentat în ultimii ani de simezele spațiului. O tradiție ce evoluează de la an la an, unde fiecare și-a putut urmări performanța printr-o comparație directă făcută de spectatori.

 

Lucrarea pe care o prezinți acum unde se așază în parcursul tău artistic? Simți că marchează o continuare a unor preocupări mai vechi sau mai degrabă o schimbare de direcție?

• Adnana: Lucrarea expusă în ediția Kompus 6 a fost realizată în vara anului 2025. Aceasta face parte dintr-o scurtă serie de trei lucrări și o scrisoare. Sentimentele pe care le-am pus în crearea lor sunt de iubire, dor și confuzie. Sunt emoții pe care le utilizez de o perioadă mai lungă de timp.

Totuși, aceste lucrări reprezintă începutul abordării unei noi teme. Seria „Rău de mare” este prima care prezintă elemente acvatice și maritime.

Deși lucrările au fost create în 2025, această schimbare de direcție a fost realizată de curând, după absolvirea facultății de anul acesta.

• Ana: Lucrările fac parte din proiectul meu de disertație, care a marcat un punct de cotitură în modul în care privesc pictura în genere prin faptul că simt că știu mai multe despre cât de multe lucruri nu știu. Fapt care mă face să fiu dornică să explorez și să trăiesc cât mai multe lucruri care să-mi informeze practica mai departe.
• Oana: Lucrarea se situează undeva la mijloc, între continuitate și schimbare. Nu este vorba despre o preocupare veche, ci despre o direcție de explorare relativ recentă, aflată într-un proces de dezvoltare și descoperire. O văd mai degrabă ca pe o etapă intermediară a unui demers artistic care încă se conturează și rămâne deschis către noi posibilități.
• Cătălina: O văd ca pe o aprofundare a direcției mele actuale. Tehnica focului a devenit o parte din identitatea lucrărilor mele. Mă fascinează contradicția dintre foc ca forță distructivă și pictură ca proces de construcție, distrugerea materială este cea care creează, de fapt, noua imagine. De aceea, nu aș spune că lucrarea reprezintă o schimbare radicală de direcție. Mai degrabă simt că este o etapă în care îmi asum mai mult această tehnică și încerc să înțeleg până unde poate fi dusă expresiv și conceptual.
• Bogdan: Lucrarea pe care o prezint anul acesta la Kompus, „Tranziție – Poliptic” se încadrează în proiectul postdoctoral descris la prima întrebare, dar care apare într-un stadiu de flux. Aceasta este formată din 9 lucrări de 15×15 cm, şi sunt prezentate nu într-o compoziție ce se vrea finală, ci mai degrabă un stadiu de pornire. Lucrările sunt gândite pentru a fi vizualizate şi ca sine stătătoare, dar şi în permutări de compoziții. Prezentarea lor ca un întreg fragmentar continuă de altfel şi o preocupare pe care am început-o la master (unu – multiplu) şi am continuat-o pe parcursul proiectului doctoral (unitate construită a multiplului, unitatea unui montaj şi propriul sens de incomplet ce duce la specularea unui total al tuturor fragmentelor posibile – Osborne 2013).
• Mișu: Personal, sper că se așază pe post de concluzie maturizării parcursului artistic, această idee veche pe care am tot sucit-o de-a lungul anilor fără vreo reprezentare clară. Schimbarea de direcție este nouă, într-adevăr, prin reprezentarea grafică, dar justificarea conceptuală este o preocupare veche.

 

Dacă ai putea să te uiți la tine de acum câțiva ani, în momentul în care abia începeai să iei arta „în serios”, ce crezi că te-ar surprinde cel mai tare la parcursul de până acum?

• Adnana: Uitându-mă la evoluția mea artistică, cel mai tare m-ar surprinde tehnicile de lucru pe care le abordez în prezent. Am plecat de la pictură, și, deși este o tehnică care este în continuare prezentă în practica mea, am ajuns la desen, tricotaj, broderie, colaj și asamblaj. Am învățat că iubirea mea pentru artă nu se bazează doar pe pictură. Iubesc să experimentez și să învăț lucruri noi prin care îmi pot exprima trăirile cu cei din jur. Sunt surprinsă și mândră de mine că am curajul să experimentez, să eșuez, să excelez și să o iau de la capăt.

Sper să continui să evoluez în această direcție plină de optimism și curiozitate.

• Ana: Faptul că începe tot mai mult să mă intereseze o direcție conceptuală și că nu mă mai impresionează, la fel de tare, reprezentarea.
• Oana: Cred că m-ar surprinde în primul rând cât de mult mi s-au schimbat așteptările și cât de diferit privesc acum procesul artistic. La început aveam o perspectivă mai degrabă idealizată asupra artei și probabil nu anticipam câtă muncă, disciplină, răbdare și, mai ales, cât de mult studiu presupune.

M-ar surprinde și faptul că, în loc să ajung la o direcție clar definită, am descoperit tot mai multe posibilități de explorare. Cu cât învăț mai mult, cu atât realizez cât de multe lucruri îmi rămân de descoperit.

Cred că cea mai importantă schimbare este că am învățat să privesc parcursul artistic nu ca pe o succesiune de rezultate, ci ca pe un proces continuu de cercetare, experimentare și transformare presupune.

• Cătălina: M-ar surprinde cât de neconvențional a devenit procesul meu de lucru. La început îmi imaginam pictura în mod clasic, cu pensulă și culoare; astăzi, pictura înseamnă și ardere, deformare sau acumulare de materiale. Cred că m-ar surprinde și faptul că, după atâția ani de practică, încă mă interesează experimentul. Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții ale parcursului meu: experiența nu înseamnă să știi dinainte ce va ieși, ci să ai suficientă încredere în propriul proces încât să accepți și ceea ce nu ai prevăzut.
• Bogdan: Pe parcursul meu artistic, de la „începuturi” și până astăzi, cred că m-ar surprinde cel mai tare perseverența cu care am insistat asupra lui (al parcursului). Ca cineva care nu a avut legături cu lumea artistică din România (internațional nici nu mai vorbesc) până la momentul studenției, mă surprinde că astăzi încă activez şi creez lucrări care mă pasionează şi mă ajută să învăț şi să mă dezvolt în continuare.
• Mișu: Faptul că parcursul s-a închegat de-a lungul timpului, și că produsul a devenit unul complet și coerent, de la justificarea verbală până la definirea plastică.

Adnana, ai o idee preconcepută despre ce înseamnă „o lucrare bună” pe care ai ajuns, între timp, să o abandonezi?

Pentru mine, „o lucrare bună” este cea prin care reușesc să transmit ce îmi propun. Am lucrări „bune” pe care le privesc mereu cu drag. Totuși, ascunse prin casă, se găsesc sute de lucrări întoarse cu spatele. Mi-e greu să mă uit la ele. Unele sunt neterminate iar altele nu au nimic de spus.

Au fost momente în care am început să lucrez cu o emoție în suflet și am terminat-o cu alta. Imaginea s-a schimbat cu totul. De cele mai multe ori am eșuat. Lucrarea nu îmi vorbea sau îmi transmitea minciuni. Acelea sunt lucrările pe care le-am abandonat, cu fața la perete sau pe care le-am acoperit cu un nou strat de vopsea pentru a crea loc pentru o altă poveste.

Totuși, acest proces nu m-a demoralizat. Creez în continuare și mă perfecționez să fac din fiecare lucrare una „bună”.

 

Ana, cât de mult loc lași accidentului atunci când lucrezi? Și când devine un accident suficient de bun încât să-l păstrezi?

Cred că nu am un răspuns universal la această întrebare și că depinde foarte mult de context. În general cred că e important pentru mine să am o relație de prietenie cu ideea de accident pentru că se încadrează în cumulul de posibilități al oricărui proces de a face, în care iei o decizie conștientă de fiecare dată când declari un accident ca fiind element. Depinde de starea în care mă aflu, dacă am un moment mai laissez-faire în proces, atunci poate îmi pun în minte să compun ceva integral din accidente.

 

 

Oana, când începi o lucrare, știi de obicei unde vrei să ajungi sau preferi să descoperi pe parcurs?

Am, în general, o abordare rațională și structurată. Înainte de a începe o lucrare, îmi dedic destul de mult timp documentării și construirii unui plan de lucru. De obicei, am o idee despre direcția în care vreau să merg și despre rezultatul pe care urmăresc să îl obțin.

Paradoxal, lucrurile se schimbă în momentul în care încep efectiv să lucrez. Atunci îmi permit mai multă spontaneitate și las loc descoperirilor, experimentelor și schimbărilor de direcție. Îmi place să existe un echilibru între rigoarea pregătirii și libertatea procesului de creație, fără ca planul inițial să devină o constrângere.

 

Cătălina, ce întrebare despre arta ta ai obosit să primești?

Probabil întrebarea „Dar ce reprezintă?”, mai ales atunci când vine cu așteptarea ca lucrarea să poată fi tradusă într-o imagine sau într-un răspuns foarte exact. În cazul lucrărilor mele, cred că este important și procesul prin care imaginea ajunge să existe. Când folosesc focul, materia se transformă și lasă propriile urme. Nu toate formele pe care le vedem sunt planificate în sens strict. Unele apar prin reacția materialului, prin ardere, prin suprapuneri și prin intervenții succesive. De aceea, nu îmi doresc neapărat ca privitorul să identifice imediat ceva concret. Prefer să existe mai întâi o reacție în fața materiei, a suprafeței și a tensiunii dintre lumină și întuneric, dintre ceea ce pare construit și ceea ce pare distrus.

 

Bogdan, care e partea procesului tău artistic pe care oamenii din afara domeniului o înțeleg cel mai puțin?

Cred că partea procesului meu artistic cea mai grea de înțeles de oamenii din afara domeniului este faptul că demersul practic este în sine o modalitate de învățare şi cercetare. Informațiile noi pe care le aflu citind, vorbind cu oameni din domeniu, sau din experimente măsurabile, sunt la rândul lor chestionate prin actul creativ. Aceste idei pot fi chestionate sau absorbite mai bine prin recontextualizarea lor în diferite „lumi” mintale care ajung să fie compoziții picturale fizice. Ca orice idee care urmează mai multe stadii de absorbție şi verificare, pentru mine, un factor important pentru a accepta o nouă informație este recontextualizarea ei în compoziții diferite care îmi ridică mie întrebări noi. De aceea, poate o altă parte greu de înțeles, este că o lucrare nu e niciodată un produs finit şi cu valoare complet intrinsecă, deoarece aproape tot timpul este parte dintr-un proces şi un parcurs mai lung.

 

Mișu, ai o idee preconcepută despre ce înseamnă „o lucrare bună” pe care ai ajuns, între timp, să o abandonezi?

În perioada academică infantilă, ca să zic așa, apreciam ca orice ochi neantrenat, majoritar, frumosul/plăcutul vizual/corectul ș.a.m.d. Cu timpul, grotescul și nonsensul a început să devină la fel de atractive precum ceea ce consideram universal frumos.

 

Privind retrospectiv asupra lucrărilor de până acum, ce simți că a rămas încă nespus în practica ta artistică și te împinge, în continuare, spre următoarea lucrare?

• Adnana: Subiectul principal abordat în lucrările mele este iubirea. Din fericire, oricât de bine sau de mult reușesc să transmit acest lucru, nu voi epuiza niciodată această temă. Sunt plină de iubire. Iubesc curiozitatea, tehnicile de lucru variate, obiecte, persoane, trăiri și dorințe. Iubesc să îmi împărtășesc iubirea fie prin pictură, desen, asamblaj sau scris.

Acesta nu a rămas un lucru nespus în practica mea artistică. Dar este ceva ce am spus de zeci de ori înainte, o spun și o voi spune în continuare. Toată lumea iubește. Diferit, și, totuși, la fel. Sunt sigură că cineva din această mare lume în care ne aflăm se regăsește în felul în care simt și transmit eu iubirea.

Poate am găsit acea persoană. Poate încă o caut. Poate suntem mai mulți care iubim, căutăm iubirea și o răspândim cu orice ocazie și în orice fel.

Iubirea este cea care mă împinge în continuare să lucrez.

• Ana: Cred că sunt multe lucruri pe care nu mi le-am spus nici mie însămi și prefer să fie așa. Am o toleranță crescută pentru incertitudine și încerc să îmi creez cât mai puține narațiuni rigide despre mine și despre modul în care este lumea. Sper să pot face lucruri ghidate de această atitudine.
• Oana: Fiind încă la început de drum, cred că sunt foarte multe lucruri care au rămas nespuse, unele pe care nici eu nu le-am descoperit încă pe deplin. Încerc să îmi dezvolt practica artistică pe două planuri complementare. Pe de o parte, fiind o perfecționistă, mă preocupă permanent îmbunătățirea tehnicii și aprofundarea cunoștințelor. Pe de altă parte, mă interesează explorarea unor noi posibilități de expresie. Cred că tocmai această dublă preocupare, între rigoarea tehnică și libertatea explorării, mă motivează să continui.
• Cătălina: Căutarea legată de limitele și transformarea materiei. Focul îmi permite să mă apropii de aceste lucruri într-un mod foarte direct. Este un element care distruge, dar în același timp generează o formă nouă. Mă interesează foarte mult această contradicție. Ce se întâmplă atunci când pentru a construi trebuie mai întâi să distrugi? Ce rămâne după ardere? Ce valoare capătă o urmă care nu mai poate fi anulată? Și cât de mult din lucrare aparține intenției mele și cât de mult aparține materialului însuși? Cred că următoarele lucrări vor continua să cerceteze aceste întrebări. Nu simt că am epuizat posibilitățile focului ca instrument. Din contră, cu cât îl folosesc mai mult, cu atât îmi dau seama că are o dimensiune mult mai complexă decât simpla obținere a unei texturi. Eu provoc transformarea, dar nu pot controla în totalitate rezultatul. Iar tocmai această tensiune este ceea ce mă face să continui.
• Bogdan: În proiectul de față, aș spune că pe lângă experiențele proprii pe care încă nu le-am retrăit și recontextualizat în întregime (acestea fiind o sursă bogată de inspirație), ce ar mai fi de spus este în flux. La capitolul ecologie şi antropocen, încă studiez şi descopăr lucruri noi pe care aş dori să le procesez, chestionez şi să le unesc cu experiența postcomunistă, astfel împingându-mă către noi lucrări.
• Mișu: O claritate mai luminoasă în propria exprimarea plastică.