Ce spune domnul profesor George Moscal

Proiectul Kompus a luat naștere dintr-o relație pedagogică și s-a dezvoltat, de-a lungul a șase ediții, eveniment care reunește artiști din generații diferite. În centrul acestei povești se află profesorul George Moscal, a cărui activitate la Universitatea Națională de Arte din București a contribuit la formarea unor destine artistice diverse, fiecare cu propriile preocupări, căutări și direcții de dezvoltare.

Am stat de vorbă cu profesorul George Moscal despre originile și evoluția proiectului Kompus, despre relația dintre profesor și student dincolo de anii de studiu și despre felul în care se formează o comunitate artistică fără ca personalitatea fiecărui artist să se piardă. Am discutat, totodată, despre rolul profesorului în descoperirea și încurajarea unei voci artistice proprii, despre continuitate și despre provocările de a susține un astfel de proiect în contextul artei contemporane românești.

Expoziția reunește artiști din generații diferite, care au în comun faptul că au trecut prin atelierul dumneavoastră. Când priviți lucrările împreună, ce fel de continuități observați între ele și, poate mai interesant, ce diferențe vă surprind?

Întrebarea, formulată în doi timpi, îmi sugerează răspunsul potrivit. Din perspectiva pedagogică, expunerea împreună a unor artiști din generații îmi confirmă ipoteza unicității studentului și ulterior a artistului prin eterogenia stilistică a grupului. Dacă există o continuitate transgenerațională, sper ca aceasta să fie calitatea artistică a lucrărilor, calitate despre care îmi place să cred că are o legătură cu seriozitatea inițiatică a uceniciei.

De-a lungul anilor, s-au schimbat inevitabil atât studenții, cât și contextul artistic în care aceștia intră. Ce simțiți că s-a schimbat cel mai mult în felul în care tinerii artiști privesc arta și propriul lor parcurs?

Tinerii artiști îmi par mai conștienți de valoarea muncii lor și de importanța prezenței lor la public.

Există ceva ce încercați să transmiteți tuturor studenților, indiferent de generație, sau credeți că fiecare trebuie să găsească singur ceea ce are nevoie să învețe?

Și una, și alta. Indiferent de generație, fundamentele limbajului plastic trebuie dobândite prin clarificări teoretice și prin experimentare practică. Dar atrag atenția că gramaticile plastice nu au o mare valoare în sine fără căutarea unui parcurs creativ individual sincer. Consider și afirm că opera unui artist trebuie să fie un autoportret, adică o oglindire nedisimulată a personalității lui.

În relația cu un student, cât de important este să îi oferiți răspunsuri și cât de important este să îl învățați să formuleze singur întrebările potrivite?

Uneori e nevoie de răspuns prompt pentru a lămuri chestiuni punctuale. Dar la marile întrebări despre artă, o pedagogie maieutică e mai folositoare pe termen lung.

Există momente în care vedeți în lucrările foștilor studenți ceva ce recunoașteți ca venind din perioada petrecută în atelierul dumneavoastră? Și, invers, există lucruri care vă arată că au ajuns deja într-un loc în care nu mai au nevoie de ceea ce i-ați învățat?

Poate uneori imaginile artistice pe care le generează foștii mei studenți mai conțin vagi amprente ale coordonării mele din școală. Dar din studenție i-am ghidat pe drumurile lor diferite, implicit departe și de amprenta mea stilistică. Nu vor putea ignora învățăturile pe care le-au primit de la mine, dar nici nu sunt dependenți de ele. Grupul Kompus nu cultivă dependențe sau codependențe, participarea este facultativă și ne unește mai degrabă o relație aproape familială.

Expoziția are și o dimensiune de retrospectivă, chiar dacă lucrările aparțin unor momente și generații diferite. Ce vă spune această privire asupra mai multor generații de studenți despre propriul dumneavoastră parcurs ca profesor?

În fiecare an expunem producții artistice recente și atunci caracterul retrospectiv se poate referi doar la faptul că printre noi sunt studenți și absolvenți mai noi sau mai vechi. Nu caut o validare a capacităților mele pedagogice. E doar o mică sărbătoare anuală.

Dacă ați privi această expoziție nu din perspectiva profesorului, ci din cea a unui student care tocmai intră în atelier, ce ați spera să înțeleagă din întâlnirea acestor generații?

Dacă aș fi proaspăt student, m-aș bucura să descopăr modele diferite de comportament artistic la diferite paliere de experiență creativă. Sociologic vorbind, generație înseamnă 10 ani și noi abia putem număra două, cu mine trei. Din perspectiva mea, ei sunt apropiați ca vârstă artistică și, dacă ar fi să judecăm performanța, vârsta nici nu e un criteriu fundamental.